Press "Enter" to skip to content

Roșiile cu brânză îngrașă sau nu? Ce verdict a dat cel mai cunoscut nutriționist din România

Nutriționiștii au anunțat dacă roșiile cu brânză îngrașă sau nu? Roșiile cu brânză sunt o gustare excelentă în zilele toride de vară, cum se întâlnesc în aceste zile în România, însă cei mai mulți dintre români mănâncă acest fel cu frică, pentru că nu știu dacă îi îngrașă sau nu.

Nutriționiștii au spus ce se întâmplă cu noi când mâncăm roșii cu brânză. O să te abții o perioadă

Roșiile cu brânză îngrașă sau nu, este întrebarea de pe buzele multor români, mai ales în anotimpul cald, când acest tip de mâncare se regăsește pe mesele multor români.

Una dintre cele mai consumate gustări pe timp de vară este combinația de brânză cu roșii. Când vine vorba dacă îngrașă sau nu părerile sunt împărțite, astfel că nutriționiștii au intervenit și au făcut lumină în acest caz.

Din păcate, gustarea alcătuită din roșii cu brânză îngrașă

Astfel, celebrul nutriționistul Mihaela Bilic afirmă că această combinație de brânză cu roșii, chiar și fără a fi consumată cu pâine ne poate face să luăm cu siguranță în greutate. Explicația este una cât se poate de simplă. Brânza, indiferent de tipul ei, conține, pe lângă proteine, și grăsimi, care favorizează procesul de îngrășare.

„Ce poate fi mai savuros, delicios si de sezon decât roșiile cu brânză…fără pâine, o să spuneți, ca să nu ne îngrașăm.  Problema e că nu pâinea îngrașă (sau nu la fel de tare) precum brânza. Și când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caș și telemea proaspătă, telemea veche (maturată), mozzarella, cașcavaluri, brânza de burduf sau frământată.
Deși conține la fel de multe proteine ca și carnea si peștele, în brânzeturi avem de 3 ori mai multă grăsime. În plus o felie de brânza de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat”, a spus Mihaela Bilic.

Câtă brânză este indicat să mâncăm cu roșii

Medicul nutriționist afirmă că nu este nicio tragedie dacă mâncăm brânză cu roșii, cu condiția să respectăm proporțiile corecte ale acestor două ingrediente. Mai exact, brânza să nu se regăsească într-un procent mai mare de 20% în farfurie.

„Apropo de gramaj, porția corecta de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conțin 3 porții!! Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul? Acum asist la o adevărată conspirație a producătorilor, parcă si-au propus cu toții să ne învețe ce înseamna porția corectă! O felie mare cât palma si groasă de un deget are DOAR 200g și e prețios pusă într-un pachet individual tras in vid. Deja când găsești pachete de jumătate de kilogram se numește desfrâu”, a mai spus Mihaela Bilic.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page