Press "Enter" to skip to content

S-au încheiat negocierile Rusia-Ucraina. Lavrov: Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba au discutat, joi în Turcia. A fost prima întâlnire la acest nivel, de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a declarat că a discutat cu omologul său ucrainean chestiuni umanitare, inclusiv ce fac trupele pentru a proteja civilii.

Lavrov i-a acuzat pe „naționaliștii” ucraineni că folosesc civili ca scuturi umane. 

Ministrul rus a mai spus că au fost discutate coridoare umanitare din Ucraina, adăugând că acele rute sunt determinate de echipe din fiecare țară.

Aprovizionarea cu alimente și stabilitatea prețurilor în Europa au fost, de asemenea, pe ordinea de zi, a spus el reporterilor.

Răspunzând la o întrebare a BBC cu privire la posibilitatea unei încetări a focului, Lavrov a spus că „operațiunea militară specială” va continua.

El a precizat că, furnizând ajutor defensiv Ucrainei, Occidentul „se comportă periculos”.

“Cei care furnizează arme Ucrainei trebuie să realizeze că vor fi trași la răspundere pentru faptele lor”, a mai spus el.

“Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina”, a declarat Lavrov, precizând că și atrocitățile despre care vorbește presa sunt fake news. 

“Putin nu refuză o întâlnire cu Zelenski, dar înainte de asta trebuie făcute pregăritiri. Au fost deja făcute trei propuneri trimise către partea ucraineană, au promis să vină cu un răspuns și așteptam un nou răspuns”, a mai spus Lavrov.

Întrebat ce spune despre informațiile conform cărora au fost folosite arme chimice, Lavroc a spus: “Suntem foarte alarmați de informațiile care au ieșit la iveală despre Pentagon care a creat laboratoare de arme biologice în Ucraina, încălcând conventia privind interzicerea armelor biologice. Le-am cerut oficial să explice și așteptăm răspunsul lor. Nu sunt experimente pașnice, ci menite să creeze arme biologice”. 

“Noi suntem oameni politicoși. Ceea ce face guvernul SUA, că cer Turciei, Chinei să le urmeze sancțiunile. Acest lucru arată o lipsă mare de respect. Nu mi-aș fi putut imagina că există o asemenea lipsă de respect, dar în SUA… ei aduc în față rusofobia”, a punctat oficialul rus.  

Dymtro Kuleba: Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens
 

La rândul său, ministrul de Externe ucrainean, Dymtro Kuleba, a declarat că este gata să se întâlnească din nou cu omologul său rus, Serghei Lavrov, dacă există perspective pentru o „discuție substanțială”.

El a spus că cea mai mare problemă cu care se confruntă Ucraina este situația din orașul-port asediat Mariupol, care a fost supus intens bombardamentelor, conform Sky News. 

Kuleba a punctat că nu există progrese în privința încetării focului și că Ucraina are două sarcini: organizarea unui coridor umanitar de la Mariupol și atingerea unui armistițiu de 24 de ore.

„Impresia mea este că Rusia nu este în situația în acest moment să stabilească o încetare a focului”, a spus el.

“Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a declarat Kuleba în faţa presei.

El a menționat că speră că Rusia va permite un coridor umanitar în afara orașului.

Kuleba a mai spus că țara sa nu poate opri războiul dacă țara care a început agresiunea „nu are nicio dorință să facă acest lucru”. 

Știrea inițială:

Dmitro Kuleba a sosit la Antalia ”la negocieri în vederea unei încetări a ostilităţilor şi sfârşitul războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a anunţat pe Twitter, miercuri noaptea, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe.

https://twitter.com/RoyalIntel_/status/1501782295807774721?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1501782295807774721%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_c10&ref_url=https%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri%2Finternational%2Fzi-decisiva-pentru-incheierea-razboiului-din-ucraina-negocierile-vor-avea-loc-in-turcia.html

“Rusia îşi va atinge obiectivul, de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor”.

Declaraţia, care alimentează ideea unui compromis, a fost făcută ieri de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Moscova așteaptă cât mai curând un răspuns din partea Kievului, la condițiile pe care le consideră nenegociabile.

Negocierile vor avea loc pe fondul campaniei de bombardament pe care o desfăşoară Rusia în oraşele ucrainene, şi căreia i-au căzut deja victime mii de civili.

Într-un interviu emoționant, președintele ucrainean Zelensky a cerut din nou Alianței Nord-Atlantice să introducă o zonă de restricție aeriană deasupra Ucrainei, pentru ca Rusia să nu mai poată bombarda orașele.

Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei: “Nu putem opri singuri (invazia). Dacă sunteți uniți împotriva naziștilor și a terorii, trebuie să închideți spațiul aerian. Nu eu. Nu așteptați să vă rog de câteva ori, de un milion de ori. Închideți spațiul aerian”.

Statele Unite nu iau, însă, în calcul introducerea restricțiilor aeriene deasupra Ucrainei, de teama unui conflict direct cu Rusia. Mai mult, Pentagonul a anunțat că Statele Unite nu se vor implica în transferul spre Ucraina al avioanelor de vânătoare MIG-29 oferite de Polonia.

John Kirby, Pentagon: “Serviciile de informații au tras concluzia că transferul Migurilor 29 către Ucraina ar putea fi confundat cu o măsură de escaladare a situației și ar putea duce la o reacție semnificativă a Rusiei, care ar crește riscurile unei ciocniri militare cu NATO”.

Oficialii americani au completat că cea mai bună metodă de a susține apărarea ucraineană este prin livrări de arme la fel ca până acum, în special lansatoare de rachete antitanc și anti-aeriene. În replică, Zelensky a spus că occidentalii se tem, în timp ce poporul său moare sub bombele ruseşti.

Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei: “Pentru cine ar fi mai rău? Pentru familiile noastre? Nu. Pentru cine? Pentru ei? Nu. Cine ştie? Nimeni nu ştie. Ştim, însă, că ce se întâmplă acum e foarte rău. Şi, în viitor, va fi prea târziu. Şi, crede-mă, dacă situaţia se prelungeşte da, o să vedeţi că vor închide spaţiul aerian, dar până atunci noi vom pierde milioane de oameni”.

Întreaga lume aşteaptă un semnal pozitiv de la negocierile care vor avea loc astăzi, în Turcia, între ministrul de externe ucrainean Dimitri Kuleba şi omologul său rus, Serghei Lavrov. Moscova a transmis deja Kievului versiunea finală a pretenţiilor sale, pe care Volodimir Zelensky ar trebui să le accepte ca atare.

Astfel, liderul ucrainean este presat să ia în următoarele zile decizii dramatice – să renunţe la republicile separatiste din est, să îi recunoască oficial pe disidenţii pro-ruşi din Ucraina, să abandoneze planul intrării în NATO, să reducă armata şi să declare neutralitatea ţării.

Zelensky a dat deja de înţeles că nu-şi mai face iluzii în legătură cu integrarea în NATO şi nici cu şansele de a recupera Donbasul. Vrea, însă, ca Rusia şi Vestul să ofere Ucrainei garanţii de securitate.

Între timp, Vladimir Putin ar fi cerut armatei să încetinească ofensiva în aşteptarea răspunsului din partea preşedinţiei ucrainene. Potrivit unor surse citate de publicaţia Jerusalem Post⁣, Rusia şi Ucraina poartă deja negocieri, mai aprofundate decât se anunţase public.

Maria Zaharova purtător de cuvânt MAE Rusia: “Au fost realizate unele progrese în negocierile destinate să pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene. Operaţiunea militară specială a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări”.

Dacă preşedintele ucrainean va respinge solicitările Moscovei, atunci responsabilii occidentali cred că Vladimir Putin va ordonă armatei sale să continue campania de bombardament îndreptată împotriva marilor oraşe ucrainene şi, eventual, să declanşeze atacul final asupra Kievului.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page