Pe 30 ianuarie, românii îi sărbătoresc pe Sfinții Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Acești mari sfinți ai creștinătății sunt cunoscuți pentru contribuțiile lor teologice și pentru apărarea credinței ortodoxe. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie i în calendarul creștin ortodox, iar în multe biserici din țară mâine se oficiază slujbe speciale în cinstea celor trei mari sfinți. La Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
Se spune că în această zi soțiile se roagă pentru armonie în familie și pentru o căsnicie fericită, iar fetele nemăritate cer ajutor divin pentru a-și găsi un soț bun. De asemenea, în unele zone ale țării, oamenii aprind lumânări și se roagă pentru pace și înțelegere în casă. Totodată, există obiceiul de a împărți mâncare caldă și colivă în amintirea celor adormiți, iar în unele zone preoții binecuvântează casele credincioșilor pentru a avea un an bun.
Pe de altă parte, există mai multe superstiții și tradiții care spun ce nu este bine să faci în această zi, pentru a avea parte de sănătate, liniște și prosperitate.
De Sfinții Trei Ierarhi se spune că nu este bine să speli, să coși, să faci curățenie sau alte munci grele, deoarece această zi trebuie dedicată rugăciunii și liniștii sufletești.
Se crede că cei care muncesc vor avea probleme de sănătate. Apoi, tradiția mai spune că nu este bine să ai conflicte cu cei din jur, deoarece Sfinții Trei Ierarhi au fost apărători ai unității și ai păcii.
Cei care se ceartă astăzi riscă neînțelegeri și supărări pe tot parcursul anului. În unele zone ale țării, se crede că nu este bine să sapi, să ari sau să semeni, pentru că recoltele nu vor fi bogate.
De asemenea, pentru că aceasta este o zi de mare sărbătoare, în alte regiuni, se spune că focul trebuie să ardă toată ziua, pentru a avea parte de căldură sufletească și belșug în familie.
Respectarea acestor tradiții este considerată aducătoare de binecuvântare, pace și armonie în viața celor care le urmează.
Câinii au un mod aparte de a se saluta între ei, care poate fi uneori…
Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…
Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…
George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că ar plănui să scoată AUR în afara…
Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…
Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…