Press "Enter" to skip to content

Tragedie! A murit chiar în ziua în care împlinea 24 de ani, când mai avea puţin până la finiş

Atletul italian Fabio Pedretti, de doar 24 ani, a decedat în urma unui stop cardiac în timp ce alerga într-o cursă nocturnă de 27 km, din cadrul evenimentului ”Uno di Monticelli” din nordul Italiei, au anunţat, duminică, organizatorii.

Pedretti a murit sâmbătă noaptea, în ziua în care împlinea 24 de ani, din cauza unui stop cardiac suferit cu cinci kilometri înainte de sosire. El a primit ajutor imediat şi a fost transportat la un spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.

Fabio Pedretti a murit la 24 de ani, chiar de ziua lui

Distruşi şi împietriţi în faţa uneia dintre tragediile imposibil de explicat ale vieţii, sprijinim cu dragoste familia lui Fabio şi glorioasa societate New Athletic Sulzano”, se arată în comunicatul organizatorilor, citaţi de Agerpres.

Din păcate, nu a reuşit să câştige cea mai importantă cursă. În ziua împlinirii vârsei de 24 de ani, în timpul ultimilor km de cursă, în ciuda faptului că a fost antrenat şi avea toate vizitele medicale, făcute chiar şi după antrenamente, fără a lăsa nimic la voia întâmplării, inima lui Fabio a încetat să mai bată şi el nu mai este.

Coechipierii săi şi organele competente au intervenit cu promptitudine, dar, din păcate, soarte îi fusese hotărâtă. Suntem aproape de familie în această tragedie de neînţeles. Vrem să ne amintim de el, zâmbind mereu plin de entuziasm şi dorinţa de a face …”, au scris pe Facebook şi cei de la echipa New Athletics Sulzano ASD.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page