Tot mai mulți români optează să treacă înainte de timp locuința pe numele copiilor pentru a elimina eventualele dispute în familie legate de moștenire. Această alegere este și o garanție a sprijinului în anii de bătrânețe. Totuși, experții atenționează că această decizie necesită o analiză atentă, deoarece pot exista riscuri dacă documentele nu sunt bine întocmite.
Soluțiile legale disponibile permit părinților să-și păstreze dreptul de a locui în continuare în casă chiar dacă proprietatea trece oficial în posesia copilului. Printre cele mai populare metode este contractul de vânzare cu rezervarea dreptului de abitație, care oferă un echilibru între transferul dreptului de proprietate și menținerea locuirii.
Prin acest contract, copilul devine oficial proprietar, dar părintele are dreptul legal să trăiască în locuință pe toată durata vieții. Această formulă asigură continuitate și liniște părinților, care pot conviețui în locuință împreună cu familia apropiată.
Cu toate acestea, specialiștii pun în gardă că, deși părintele are dreptul de abitație, copilul poate vinde proprietatea. În aceste situații, noul proprietar este obligat să respecte dreptul de locuire, dar pot apărea conflicte practice legate de utilizarea casei și conviețuirea în același spațiu.
O altă variantă frecvent folosită este contractul de vânzare cu clauză de întreținere, în care copilul preia proprietatea, dar are obligația să asigure sprijinul zilnic, financiar și medical părintelui pe toată durata vieții acestuia. Toate detaliile sunt precizate în contractul notarial pentru a asigura respectarea obligațiilor.
În cazul în care obligațiile de întreținere nu sunt respectate, părintele are posibilitatea de a cere în instanță anularea contractului. Totuși, în practică, este dificil de dovedit când această întreținere lipsește sau nu este acordată corect, ceea ce poate genera probleme pe termen lung.
Avocata Andreea Mădălina Saveli recomandă o analiză amănunțită a situației înainte de semnarea contractului, insistând pe faptul că niciun contract nu oferă o protecție absolută. De exemplu, în cazul dreptului de locuire părintele nu mai este proprietar, iar obligațiile de întreținere pot fi îndeplinite parțial.
Cea mai simplă formă de transfer a unei locuințe este donația, dar aceasta oferă cele mai puține garanții pentru părinți. Deși transferul este rapid și juridic simplu, dacă nu sunt inserate clauze speciale, părintele își pierde complet drepturile asupra casei.
În plus, donația poate duce la conflicte familiale, mai ales când transferul are loc către un copil căsătorit. Fără clauze clare, locuința poate deveni bun comun și poate face obiectul unui partaj în cazul divorțului, complicând viața părintelui care locuiește acolo.
Transferul pe numele copiilor aduce și costuri considerabile. Acestea includ onorariul notarial, taxele de intabulare și impozitul pe transfer, iar suma totală poate varia în funcție de valoarea proprietății. Pentru un apartament de 150.000 de lei, costurile pot ajunge la aproape 4.000 de lei, iar pentru unul mai scump, pot ajunge la peste 15.000 de lei.
Legea nu prevede taxe reduse pentru tranzacțiile în cadrul familiei, cu excepția donațiilor între părinți și copii, care sunt scutite de impozit. Totuși, cheltuielile notariale și de intabulare rămân, iar în practică acestea sunt de obicei suportate de copil. Dacă locuința este îndatorată, procedurile și costurile pot fi suplimentare.
Experții recomandă ca toate aceste aspecte să fie discutate cu un avocat sau notar înainte de a semna actele. Formularea clară a clauzelor privind dreptul de locuire și obligațiile reciproce este esențială pentru a evita conflicte și dispute care pot apărea după transfer. Astfel, părinții pot fi siguri că vor avea un acoperiș deasupra capului pentru toată viața.
Fii primul care comentează