Aparatul avea „două persoane la bord” şi s-a prăbuşit „în râul Tanana”, la mai puţin de zece minute după decolare.
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska. Cele două persoane care erau la bord probabil au murit, au anunţat autorităţile americane.
Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din Fairbanks, oraş din centrul acestui stat situat în extremul nord-vest al continentului american, a comunicat poliţia din Alaska într-un comunicat.
Aparatul avea „două persoane la bord” şi s-a prăbuşit „în râul Tanana”, la mai puţin de zece minute după decolare.
„Avionul a căzut pe un deal abrupt de pe malul râului, unde a luat foc. Nu au fost găsiţi supravieţuitori”, a precizat poliţia.
O fotografie a prăbuşirii furnizată de autorităţi arată copaci în flăcări pe marginea unui râu acoperit de gheaţă, în mijlocul căruia resturile avionului sunt abia perceptibile.
Aparatul era un Douglas DC-4. Creat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest model nu a fost produs de mai bine de treizeci de ani şi în prezent este folosit în principal pentru transportul de mărfuri.
Avionul efectua un zbor pentru a transporta combustibil, a confirmat Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB). Această agenţie guvernamentală a deschis o anchetă.
Soțul meu m-a obligat să îi dau rinichiul meu soacrei mele, spunând: „Dovedește că mă…
Lumea televiziunii americane este în doliu după ce jurnalista și prezentatoarea Liz Bonis a încetat…
După mai bine de două decenii în domeniul controlului dăunătorilor, Nick Castro, proprietarul unei firme…
Dacă ai copaci plantați aproape de gardul vecinului, trebuie să fii atent. Chiar dacă arborele…
Șeicul a anunțat că este pregătit să se căsătorească cu orice femeie care va reuși…
Andrada Busuioc, o tânără farmacistă, s-a stins din viață după o lungă luptă cu boala!…