Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

UPDATE VIDEO Copilul dispărut din Sibiu a fost găsit. Primele imagini cu Alexandru

Băiatul a fost găsit cu câteva minute în urmă, după trei zile de căutări. Micuțul este teafăr.

UPDATE Imagini emoționante după ce micuțul a fost recuperat. După zile întregi în care au stat cu sufletul la gură, părinții copilului și primărița comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, s-au îmbrățișat. Primele cuvinte pe care micuțul le-a spus în momentul în care a fost salvat au fost: „ Vreau la mami!”.

„A fost un moment emoționant, nu am crezut că o să trăiesc așa ceva. Am și eu doi copii și emoția a fost maximă, nu pot să vă descriu. Am primit o informație să cercetăm o anumită zonă, am trecut pe acolo. L-am văzut într-un luminiș, stând jos, i-am făcut semn să rămână pe loc, el ne-a făcut cu mâna, și am aterizat în apropierea lui. Ne-am dus pe jos, l-am luat, l-am scos într-o lizieră, l-am luat cu elicopterul și l-am adus la ambulanță. A vrut la mami, așa a zis,`vreau la mami`”, a precizat Soare Mihail, operator căutare salvare din cadrul Unității Speciale de Aviație București.

„Ore întregi de căutări, emoții și speranță. Astăzi, micuțul Alexandru din Sibiu a fost găsit în siguranță de colegii de la IGAv. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le transmite mulțumiri și felicitări tuturor colegilor din cadrul structurilor MAI, MApN și voluntarilor care au luptat contracronometru pentru această minune. Polițiști, jandarmi, pompieri, salvatori, piloți, soldați, voluntari și oameni simpli au demonstrat că, atunci când un copil este în pericol, o țară întreagă se mobilizează. Respect pentru toți cei care nu au renunțat nicio clipă. România are eroi”, a transmis MAI, într-o postare pe Facebook.

UPDATE După zile întregi de căutări, oamenii au în sfârșit motive de bucurie. După ce micuțul a fost găsit, cei prezenți au aplaudat.

„Suntem foarte bucuroși. Ne bucurăm că micuțul este teafăr și nevătămat. Le mulțumim tuturor oamenilor care ne-au ajutat”, a declarat un pompier prezent la fața locului.

UPDATE Salvatorii au ajuns terestru în aceste momente la copil.

Băiatul a fost găsit cu câteva minute în urmă, iar autoritățile se îndreaptă spre acea zonă, de unde copilul urmează să fie recuperat în curând.

Minorul a fost localizat la o distanță de aproximativ 2 kilometri de locul din care a dispărut, peste doi versanți.

„A fost găsi de colegii mei de la IGAV. În momentul de față elicopterul staționează deasupra punctului în care copilul a fost găsit. Pare a fi în viață și am direcționat toate echipele de căutare către acea zonă. În linie dreaptă(n.red. distanța), aproximativ 2 kilometri”, a precizat șeful poliției Sibiu.

Potrivit primelor informații, echipajul din elicopter nu poate ajunge la copil, așa că salvamontiștii au plecat terestru spre el.

Amintim că Toma Alexandru a dispărut luni seara, pe 11 mai, iar de atunci a fost căutat de forțele de ordine, dar și de voluntari. Băiatul în vârstă de 5 ani a plecat de lângă tatăl său, iar de atunci nu s-a mai știut nimic despre el.

Forțele de ordine s-au mobilizat și au început operațiunea de căutare, care s-a desfășurat înclusiv noaptea, cu excepția anumitor ore în care vremea a fost nefavorabilă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *