Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

VIDEO Ce spune Mihai Sturzu despre plecarea Danei Nălbaru din trupa Hi-Q. Ce s-a întâmplat, de fapt: „Am mâncat împreună și am avut șansa să ne ascultăm unul altuia povestea.”

Ce și-au spus Mihai Sturzu și Dana Nălbaru despre ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani și despre momentul în care artista a părăsit trupa.

Mihai Sturzu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România și, după o carieră impresionantă în trupa Hi-Q, artistul a decis să își direcția și să se îndrepte către aviație, iar acum este unul dintre cei mai cunoscuți piloți din România.

Mihai Sturzu a fost invitat în cadrul emisiunii „În Oglindă”, unde a vorbit despre cum s-a format, de fapt, trupa Hi-Q, dar și despre momentul de cotitură al formației, atunci când Dana Nălbaru a decis să părăsească trupa în anul 2003. La momentul respectiv, decizia sa a fost șocantă pentru colegii săi, precum și pentru fanii din întreaga țară. În anul 2010, Dana a decis să revină în trupă, până la destrămarea trupei, care a avut loc în anul 2014.

Mihai Sturzu:
„Acum că spui, e un punct de vedere pe care eu nu l-am avut niciodată. Vezi ce e interesant? Că inclusiv plecarea Danei, care a fost dureroasă, pentru noi nu a fost un scandal.

Eu n-am simțit că e un scandal. Dar, pe de altă parte, eu cred că noi am avut întotdeauna o chestie și asta era: ne mai și certau de la Casa de Discuri din când în când sau impresarii. Noi nu pozam în vedete.

Era această filozofie, că dacă ești pe scenă trebuie să fii de neatins. Nu știu, de la haine, la atitudine, să nu dai autografe, să nu faci poze, să fii un mister, să fii. Noi eram de super atins. Deci ne duceam la concerte în pantaloni scurți și tricoul cu care a doua zi jucam fotbal. Eram super prietenoși, super deschiși, și eu cred că publicul și trupa Hi-Q și noi am trăit o poveste destul de intensă de prietenie, poate de iubire. Știi? Poate că și presa. Și ca în orice relație din asta intensă, când se oprește, eu cred că e și multă durere. Eu cred că am avut o parte a publicului nostru care a suferit real când Dana s-a decis să plece.

Eu cred că presa a fost poate dezamăgită sau poate în același timp fericită că a zis: în sfârșit pot să zic ceva de la ăștia la Hi-Q care mă enervau că erau prea cuminți. Că nu chiar eram cuminți. Nu ne băteam, nu ne drogam, nici nu existau droguri. Nu ne îmbătam. Nu întârziam la concerte, adică maxim ce puteai să scrii despre mine că am depășit pe linie continuă sau ceva de genul ăsta.”

Mihai Sturzu, despre revederea cu Dana Nălbaru

Mihai Sturzu a dezvăluit că s-a revăzut de curând cu Dana Nălbaru și că au vorbit despre mai multe lucruri din trecutul lor și amândoi și-au dat seama cât de multe lucruri nu știau unul despre celălalt.

Mihai Ghiță: „Dar Mihai, care tot se transformă în altceva, a înțeles dorința asta a Danei de a fi altceva? Ai înțeles-o?”

Mihai Sturzu:
„Sigur că da. Da și mi se pare absolut normal. Eu am avut un moment foarte (frumos), a fost o bucurie pentru mine. M-am revăzut cu Dana chiar recent, acum câteva, aș zice, déjà luni, dar vara asta m-am văzut cu ea. Am mâncat împreună și am avut șansa să ne ascultăm unul altuia povestea lui de acum 20 de ani. Și e foarte interesant, pentru că uite și noi, dacă ne întâlnim peste nu 20 de ani, peste șase luni și vorbim despre acest moment al nostru, fiecare își va aduce aminte poate lucruri diferite. Dana îmi spunea lucruri de care eu nici nu știam să fi întâmplat vreodată. Puteai să mă arzi cu fierul roșu și eu nu știam că s-au întâmplat astea. Eu îi spuneam lucruri pe care eu le văzusem și ea zicea: dar nu țin minte așa ceva, știi? E foarte interesantă viața asta și cred că trecerea timpului are și această calitate că mai netezește, mai așa, face mai puțin rugoase momentele astea și le mai finisează așa, le mai șlefuiește.”

Mihai Ghiță: „Toți trei la masă v-ați mai întâlnit?”

Mihai Sturzu:
„Nu, și este și foarte greu să ne întâlnim toți trei la masă. Florin locuiește la Barcelona. Dana s-a retras și ea într-o zonă în afara orașului. Eu sunt la zbor, am un program aproape infernal. Iar Nicoleta este în America. Am devenit oameni mari. Dana are copii, trei, Florin are doi. E greu să te întâlnești, să zici: hai în marți la 11:00, că nu se va putea, dar ne întâlnim așa doi câte doi.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *