Opoziția parlamentară din România, formată din AUR, POT și SOS, a anunțat că va depune cele patru moțiuni de cenzură în această seară, 3 septembrie
Încă de luni, după ce Guvernul de coaliție condus de Ilie Bolojan a anunțat că își va asuma răspunderea pe cele 5 proiecte din pachetul 2 cu măsuri de austeritate, AUR a avertizat că depune 4 moțiuni de cenzură. Acest demers reprezintă un fapt fără precedent în Parlament. Noutatea o reprezintă faptul că opoziția a decis ca cele patru moțiuni să fie depuse în seara zilei de miercuri, 3 septembrie.
Opoziția va depune cele patru moțiuni de cenzură în această seară
Opoziția formată din AUR, POT și SOS va depune cele patru moțiuni de cenzură miercuri seară, după o dezbatere intensă pe tot parcursul zilei de 3 septembrie. Din cauză că nu au reușit să ajungă la un consens privind calendarul dezbaterilor, s-a decis ca moțiunile să fie depuse pe ultima sută de metri.
Inițial, partidele de guvernare și-au exprimat dorința ca moțiunea de cenzură să aibă loc sâmbătă, pentru ca cele cinci proiecte de lege pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea să fie adoptate cât mai rapid. În mod normal, pentru ca moțiunile să poată fi votate sâmbătă, acestea trebuie depuse miercuri, în prima parte a zilei, pentru a exista timp ca acestea să fie citite în aceeași zi.
În cazul opoziției, care nu s-a putut decide la timp, moțiunile vor fi depuse de AUR miercuri seară, potrivit HotNews, care citează surse politice, astfel că nu va mai exista timp ca acestea să și fie citite în aceeași zi. Potrivit regulamentului Parlamentului României, moțiunile se pot dezbate și pot primi un vot la trei zile de la citirea acestora. În cazul de față, acest lucru se va întâmpla duminică, mai ales că partidele din coaliție își doresc adoptarea cât mai rapidă a proiectelor.
Moțiunile vor fi votate duminică
Faptul că moțiunile vor fi votate duminică le încurcă planurile celor de la AUR, căci aceștia au anunțat că își doreau să participe la „Sărbătoarea Națională de la Țebea” unde se află mormântului lui Avram Iancu.
„Am vrut să discutăm, să stabilim un calendar. Noi depunem moțiunea astăzi, până la ora 24:00”, a declarat senatorul AUR Petrișor Peiu.
Întrebat de jurnaliști când ar putea fi votul moțiunii, Peiu a spus că „asta nu depinde de noi, noi suntem minoritari în Parlament. Ne-am dorit un dialog, să stabilim un calendar. Puterea nu își dorește acest lucru, adică PSD”.
„Sâmbătă nu mai este posibil votul. Puterea are 70% din voturi, pot stabili ce vor. Birourile Permanente Reunite vor stabili un calendar care va permite și citirea moțiunilor. În mod logic, citirea moțiunilor se va face mâine, dacă ei nu acceptă un calendar. Am luat legătura cu premierul Bolojan, care a fost un om înțelegător, dar cu domnul Grindeanu nu se poate. Domnul Bolojan ne-a spus ce prevede legea și că putem să ne înțelegem asupra unui calendar. Domnul Grindeanu nu vrea. Domul premier a fost înțelegător cu privire la faptul că noi ne dorim să fim duminică prezenți la Țebea”, a mai declarat Peiu.
Și George Simion, liderul AUR, a anunțat că votul se va face duminică, acuzând o „nefăcută” de frica poporului.
„Regimul <> face iar o nefăcută de frica românilor: moțiunile de cenzură vor fi votate duminică, nu luni când era normal (și când sunt protestele profesorilor)”, a scris Simion.
Eveniment fără precedent în Parlament: opoziția va depune 4 moțiuni de cenzură împotriva guvernului. Când și cum se vor vota
Alianța pentru Unirea Românilor, POT și SOS România, adică opoziția parlamentară, sunt decise să depună moțiuni de cenzură pentru patru din cele cinci proiecte de lege pe care și-a asumat luni răspunderea în Parlament Guvernul Ilie Bolojan. A ”scăpat” proiectul privind pensiile magistraților.
Se pare că cele 4 moțiuni de cenzură vor fi depuse miercuri, 3 septembrie, conform HotNews. Încă de la orele dimineții, AUR mai strângea semnăturile necesare pentru depunerea celor 4 moțiuni. Legea spune că e nevoie de 116 semnături. Deocamdată, pe lângă parlamentarii AUR, POT și SOS, și o parte dintre cei neafiliați au semnat actele. În cazul fericit pentru opoziție în care textele celor 4 moțiuni vor fi citite miercuri, în aceeași zi în care au fost și depuse, dezbaterea și votul asupra acestora va avea loc sâmbătă.
Ceea ce fac cei de la AUR, POT și SOS România reprezintă un fapt fără precedent, dar perfect în acord cu Constituția. În legea supremă este precizat că parlamentarii au acest drept pentru fiecare proiect de lege pe care Guvernul își angajează răspunderea, în acest caz cinci. Amintim că AUR a anunțat de luni că va depune 4 moțiuni de cenzură, pentru că nu se opune proiectului privind pensiile magistraților.
Cum se va desfășura, de fapt, votul pe cele 4 moțiuni de cenzură. Se vor vota la ”pachet”
Istoria ne spune că votul pentru o singură moțiune de cenzură durează în mod obișnuit zeci de minute. Trebuie respectați următorii pași:
- după dezbaterile pe textul moțiunii și discursurile ținute de parlamentari și reprezentanți ai Guvernului începe votul: fiecare parlamentar (din totalul de 465) este strigat pentru a vota;
- dacă un parlamentar este prezent dar nu vrea să voteze se anunță de la tribuna Parlamentului: ”Prezent, nu votează”;
parlamentarii care vor să voteze primesc două bile: una albă și una neagră; - pentru a vota, parlamentarii trebuie să introducă cele două bile în urnele din fața lor: ”Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru, iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere”, conform regulamentului Camerei Deputaților.
- după ce este strigată lista celor 465 de parlamentari, se numără voturile și este anunțat rezultatul moțiunii de cenzură.
Așadar, pentru cele 4 moțiuni de cenzură, procedura de mai sus ar fi trebuit să se repete de patru ori. Dar, pentru a reduce din timp, reprezentanții Parlamentului au decis să unească cele patru moțiuni două câte două, notează HotNews.
Mai exact, primele două moțiuni de cenzură vor fi dezbătute și votate în același timp. La vot, parlamentarii vor primi patru bile: două negre și două albe, pe care le vor avea de introdus în patru urne: două negre și două albe. Apoi, procedura se va repeta pentru următoarele două moțiuni de cenzură.






Fii primul care comentează