Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Zelenski: Atacul Rusiei este și la adresa președintelui Trump. Liderul de la Casa Albă dă vina și pe Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris atacul rus cu rachete și drone asupra Kievului – care a ucis cel puțin 21 de persoane – drept un „atac al Rusiei” împotriva președintelui american Donald Trump, care însuși a fost „nemulțumit” de atac, potrivit Casei Albe.

„Rusia îi lovește acum pe toți cei din lume care își doresc pace”, a declarat Zelenski în discursul său de joi.

„Este o lovitură dată Ucrainei… Și este, de asemenea, o lovitură dată de Rusia președintelui Trump”, a subliniat Zelenski.

Lipsa de progrese în direcția unui armistițiu în războiul din Ucraina a început să-l înfurie pe Trump, care a amenințat Moscova cu noi sancțiuni și tarife vamale.

„Am auzit la Washington că [președintele rus Vladimir] Putin este chipurile gata să pună capăt războiului… Dar, în schimb, alege rachetele balistice în locul oricărui pas real către pace”, a adăugat Zelenski.

Zelenski a declarat că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie definit un cadru de garanții de securitate pentru Ucraina.

Aliații europeni s-au angajat să ofere Ucrainei garanții de securitate în cazul unui armistițiu, existând posibilitatea implicării și a SUA.

Zelenski a declarat unui grup de lideri europeni, într-o întâlnire virtuală, că este „important ca președintele Trump să vadă că noi, în Europa, suntem uniți în hotărârea noastră de a pune capăt războiului”.

Între timp, Casa Albă a declarat că Trump este nemulțumit de atacurile Rusiei de joi, care au rănit și zeci de persoane în capitala Ucrainei.

„Nu a fost încântat de această veste, dar nici nu a fost surprins. Acestea sunt două țări care sunt în război de foarte mult timp”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Caroline Leavitt, într-o conferință de presă.

Liderii europeni, americani și ai ONU au condamnat atacul rusesc asupra Kievului, în timp ce Regatul Unit și Uniunea Europeană au convocat diplomați ruși pentru a-și exprima nemulțumirea.

Liderii ucraineni de rang înalt se vor întâlni la New York cu trimisul special al lui Trump, Steven Witkoff, pentru a discuta despre modalități suplimentare de a ajuta Ucraina să se apere și eforturile de a pune capăt războiului.

Cel puțin 21 de persoane au fost ucise la Kiev în atacul rusesc cu rachete și drone, care a distrus și clădiri rezidențiale și case în capitală.

Una dintre zonele cele mai afectate a fost cartierul Darnitsia din Kiev, unde o parte a unei clădiri rezidențiale cu cinci etaje a fost afectată direct.

La Kiev și în regiunea sa, vineri a fost declarată zi de doliu în onoarea victimelor atacului rusesc.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că UE va adopta în curând un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 19-lea de la începutul invaziei complete din februarie 2022.

Consiliul de Securitate al ONU a programat o reuniune de urgență privind atacurile aeriene vineri după-amiază, la cererea Ucrainei și a cinci membri ai Consiliului European, a Marii Britanii, Franței, Sloveniei, Danemarcei și Greciei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *