La ceva timp de la moartea Mădălinei Apostol, familia acesteia se confruntă cu noi tensiuni, de această dată legate de dispariția unor obiecte de valoare.
Tony, fiul femeii, a vorbit despre lucrurile care nu ar mai fi fost găsite după tragedie. Tânărul susține că știe cine ar fi luat mai multe dintre bunurile mamei sale și le transmite persoanelor pe care le acuză să le returneze înainte ca familia să recurgă la acțiuni în instanță.
Potrivit tânărului, o parte dintre obiectele de valoare ale mamei sale ar fi fost lăsate în locuința unor vecini, chiar în locul în care s-a produs tragedia. Acesta susține că unele dintre ele ar fi dispărut în perioada în care membrii familiei se ocupau de pregătirile pentru înmormântare. Printre lucrurile care nu ar mai fi fost găsite s-ar număra și genți de lux, evaluate la zeci de mii de euro.
„Din ce știu eu, multe dintre bunurile ei mai valoroase au stat la vecini, acolo unde s-a întâmplat și tragedia. Ulterior, după ce s-a întâmplat, noi fiind foarte ocupați cu înmormântarea și cu toate cele, au dispărut unele dintre ele. Și nu erau genți ieftine, ci unele de câteva zeci de mii de euro”, a declarat Tony pentru Spynews.ro.
Tony susține că ar fi dispărut mai multe genți ale mamei sale
Fiul Mădălinei Apostol a vorbit deschis despre persoanele pe care le consideră responsabile și a susținut că acestea ar fi luat și vândut mai multe dintre gențile femeii.
Din estimările sale, ar lipsi aproximativ patru genți dintr-un total de zece. Totuși, Tony spune că nu poate preciza cu exactitate ce alte obiecte ar fi dispărut, deoarece familia nu cunoaște toate lucrurile pe care mama sa le avea în bagaje și printre haine.
Tânărul a adăugat că nici încălțămintea artistei nu ar mai fi fost găsită, menționând că unele perechi de adidași pot avea prețuri de sute de euro.
„Da, Cătălin poate a ocolit puțin subiectul, dar eu nu am să o fac și nu mă feresc sau ceva. Vecinii, acei vecini sau cum îi știți voi, le-au luat… Au luat, le-au furat, le-au vândut. Ei, din zece genți, să fie patru? Da, exact, destul de multe. Și, în afară de aceste genți, poate mai sunt și alte obiecte. Noi nu știm ce avea mama prin geamantane, prin haine. Nici adidașii ei nu mai sunt. Fiecare pereche de adidași, cel puțin în ziua de astăzi, costă în jur de 700-800, 1.000 de euro”, a mai spus fiul Mădălinei Apostol.
Situația ar fi devenit și mai complicată după ce, potrivit lui Tony, persoanele despre care vorbește l-ar fi blocat pe rețelele sociale, împiedicându-l astfel să discute cu ele pentru a clarifica dispariția obiectelor.
Tânărul spune că este de acord cu poziția exprimată anterior de Cătălin Grozavu și că familia intenționează să le ofere celor implicați un termen în care să returneze bunurile. Dacă acestea nu vor fi recuperate, Tony afirmă că vor fi luate în calcul și demersurile legale.
Fiul Mădălinei Apostol a mărturisit că este revoltat de situație și că ar fi preferat să îi ajute financiar pe cei care ar fi avut nevoie, în loc să se ajungă la un asemenea conflict.
„Aceste persoane, după ce și-au dat seama că au făcut ce au făcut, mi-au dat block. Eu n-am cum să conversez cu ei, că mi-au dat block. Și eu sunt de aceeași părere ca și Cătălin. Le dăm un termen și ulterior vom acționa și legal, clar. Bine, na, acum nu știu ce se poate întâmpla dacă acționăm legal, dar etic și moral ar fi să… Adică, cum să profiți de o astfel de tragedie? E mult. Să furi niște chestii, adică, în regulă. Dacă mi le cereau, le dădeam. Dacă n-aveau, dacă aveau o problemă cu banii, le dădeam eu, uite, bă, să aibă. Dar nu să furi, nu se face așa ceva”, a mai declarat băiatul.
Ce își dorea Mădălina Apostol să se întâmple cu gențile sale
Dincolo de valoarea financiară a obiectelor, Tony spune că dispariția acestora îl afectează și pentru că mama sa ar fi avut o dorință legată de viitorul lor. Potrivit tânărului, Mădălina Apostol și-ar fi dorit ca gențile să rămână în familie și să ajungă la fiica sa cea mică, Miriam.
Acesta a vorbit și despre situația bijuteriilor, în cazul cărora familia nu ar ști dacă toate obiectele au fost recuperate. Tony și-a exprimat indignarea față de cele întâmplate și a pus sub semnul întrebării comportamentul persoanelor pe care le consideră responsabile.
„Am înțeles, da. Dar și în conjunctura asta, să furi ceva… Deci, în conjunctura asta, e ilegal. Deci, etic și moral este ilegal să faci așa ceva. Lasă legea, dar cum dormi noaptea și știi că mama noastră a murit și tu i-ai furat gențile? Cum poți să dormi noaptea? Mama le-a cumpărat și una dintre marile ei dorințe ar fi fost să rămână la cea mică, la Miriam. Legat de bijuterii, nici acolo nu știm exact. Îți dai seama că și de acolo s-au mai pierdut, cred”, a mai spus acesta.
Fiul Mădălinei Apostol le cere persoanelor pe care le acuză să returneze bunurile, astfel încât acestea să rămână în familie și să poată fi păstrate pentru fetițe, în special pentru Miriam.
El susține că mama sa le-ar fi oferit în repetate rânduri sprijin financiar celor despre care vorbește, motiv pentru care consideră cu atât mai greu de acceptat ceea ce s-ar fi întâmplat după moartea ei.
Tony speră ca lucrurile să fie înapoiate fără să fie nevoie de alte demersuri și le transmite celor implicați că aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru toate părțile.
„Mesajul meu ar fi, pentru binele lor, să le aducă înapoi și să ni le dea, pentru că nu sunt obiectele lor. Ei au tras foarte mult de pe mama mea, adică nu doar bani, ci foarte mulți bani le-a dat mama mea și i-a ajutat din orice poziție. Și, pe lângă chestia asta, ei să mai și fure și să profite de această situație este total imoral. Deci, i-aș ruga, pentru binele lor, să ni le dea, să le păstrăm pentru fetițe, pentru Miriam”, a mai adăugat fiul Mădălinei Apostol.






Fii primul care comentează