„Vreau să cumpăr această mașină”, spuse încet bătrâna, atingând cu grijă caroseria lucioasă.

Ușa abia se închisese în urma ei, iar zgomotul tocurilor ei slabe pe trotuar se pierdea în liniștea de afară. În salon însă, râsetele încă pluteau în aer.

Andrei își aranjă cravata, mulțumit de sine.

— Unii oameni chiar nu au simțul realității, murmură el, suficient de tare încât ceilalți să audă.

Câțiva clienți au zâmbit aprobator, iar atmosfera revenea treptat la normal. Dar liniștea nu a durat mult.

După nici cinci minute, ușa salonului s-a deschis din nou.

De data aceasta, nu a mai intrat femeia singură.

În fața intrării au oprit două mașini negre, elegante. Din ele au coborât doi bărbați în costume impecabile. Unul dintre ei ținea ușa deschisă… pentru aceeași femeie.

Aceeași haină veche. Aceiași pași liniștiți.

Dar ceva era diferit.

Când a pășit din nou în salon, nimeni nu mai râdea.

Bărbații s-au poziționat discret în spatele ei, iar unul dintre ei s-a apropiat de recepție.

— Bună ziua. Doamna Elena Popescu dorește să finalizeze achiziția pentru modelul acela, — spuse el calm, arătând exact spre mașina la care stătuse ea.

În salon s-a lăsat o liniște apăsătoare.

Andrei a clipit de câteva ori, vizibil derutat.

— Poftim?.. Ce achiziție?

Femeia — Elena — a făcut un pas înainte. De data aceasta, nu mai părea mică. Nu mai părea nesigură.

— Mașina aceea, — spuse ea liniștit. — Am spus deja că vreau să o cumpăr.

Unul dintre bărbați a scos un dosar și l-a pus pe birou.

— Plata integrală. Transfer bancar imediat. Dacă este nevoie, putem achita și în numerar.

Andrei a înghițit în sec.

— Stați puțin… trebuie să verific…

— Verificați, — îl întrerupse calm Elena.

Un alt angajat, mai tânăr, s-a apropiat rapid, simțind tensiunea.

— Pot să vă ajut eu, doamnă? — întrebă el politicos.

Elena l-a privit câteva secunde, apoi a încuviințat ușor.

— Da. Dumneavoastră.

Andrei a rămas încremenit.

Tânărul a început imediat procedura, iar atmosfera din salon se schimbase complet. Nimeni nu mai râdea. Nimeni nu mai șoptea.

Doar sunetul tastelor și respirațiile apăsate.

După câteva minute, tranzacția era aproape finalizată.

— Totul este în regulă, doamnă Popescu, — spuse tânărul cu respect. — Felicitări pentru achiziție.

Elena a zâmbit ușor. Apoi s-a întors… direct spre Andrei.

S-a apropiat de el încet. Atât de încet încât fiecare pas părea că apasă pe conștiința lui.

— Știți, — spuse ea liniștit, — soțul meu a cumpărat primul lui automobil de la acest salon… acum treizeci de ani.

Andrei nu spunea nimic.

— Era tratat cu respect atunci. De aceea am revenit.

A făcut o pauză scurtă.

— Dar astăzi am văzut altceva.

Privirea ei era calmă, dar tăioasă.

— Nu mirosul sărăciei este problema, domnule Andrei… ci mirosul aroganței.

Câteva persoane din salon au coborât privirea.

Elena a întors capul spre tânărul angajat.

— Mihai, sper să rămâneți mult timp aici. Salonul acesta are nevoie de oameni ca dumneavoastră.

Apoi s-a întors din nou spre Andrei.

— Și mai are nevoie de mai puțini oameni ca dumneavoastră.

Andrei a deschis gura, dar niciun cuvânt nu a ieșit.

Elena s-a întors fără grabă și s-a îndreptat spre ieșire. De data aceasta, unul dintre bărbați i-a deschis ușa cu respect.

Înainte să iasă, s-a oprit o clipă.

— Apropo, — spuse ea fără să se întoarcă, — voi reveni. Dar nu pentru a cumpăra.

O liniște grea a căzut peste salon.

În acea zi, nimeni nu a mai râs.

Iar Andrei a rămas nemișcat, cu privirea în gol, înțelegând prea târziu că nu pierduse doar o vânzare… ci ceva mult mai important.